Jeudi, 19 Avril 2012 07:29

DOCTOR HONORIS CAUSA - Academician Mircea MALITA - 19.04.2012 - orele 13.00

Suntem extrem de onorati sa va anuntam si sa va invitam la festivitatea de decernare a titlului academic de Doctor Honoris Causa al Universitatii noastre Domnului Academician Mircea MALITA.

Evenimentul va avea loc astazi - 19 aprilie 2012

orele 13.00, la Rectorat-Sala Senatului UPB.

Când vorbim de matematicieni, ne gândim de regulă la creatori de definiţii şi teoreme. Dar acade-micianul Mircea Maliţa este un om aparte, fiind simultan ma-tematician şi eseist, filosof şi profesor, politician şi diplomat, promotor al consensului asupra unui număr minim de valori universale şi nu numai. 

Senatul Universităţii Politehnica din Bucureşti a hotărât să-i confere cel mai prestigios titlu ştiinţific, acela de Doctor Honoris Causa. Este, fără îndoială, un eveniment marcant în viaţa universităţii noastre. Suntem onoraţi şi fericiţi să-i înmânăm acest titlu care vine ca o încu-nunare a strălucitei sale activităţi ştiinţifice, filosofice şi diplomatice.

Mircea Maliţa s-a născut la 20 februarie 1927 la Oradea. A absolvit Facultatea de Matematică şi Facultatea de Filosofie ale Universităţii Bucureşti, rămânând sensibil la formula de adresare “Domnule Profesor”.